Manon des sources (1986)

Manon des sources (1986)
Manon, fata izvoarelor (1986)

gen: dramă

cu: Yves Montand, Emmanuelle Béart, Daniel Auteuil

de: Claude Berri

linkuri: IMDb

nota IMDb: 8.0

opinia mea: bun




În primul rând filmul este o producţie franţuzească. Asta în sine reprezintă un plus căci ieşim din sfera de influenţă a cinematicii hollywoodiene. Secundo, el continuă povestea din Jean de Florette, un film de care habar n-aveam când am apăsat butonul play şi pe care am realizat ulterior că n-ar fi fost o idee rea să-l fi văzut înainte. Ambele filme sunt bazate pe romanul în două volume L'eau des collines, scris de Marcel Pagnol în 1964. Acest roman a fost la rândul lui scris după filmul Manon des sources, realizat de acelaşi Marcel Pagnol în 1952. Care film probabil că se bazează pe ceva idee de-a autorului. Şi-n caz că vă veţi decide să scrieţi o carte inspirată din filmul de faţă, daţi-mi de ştire să vă menţionez şi pe voi.

Acţiunea se desfăşoară într-un sat din Franţa anilor de după primul război mondial. De fapt acţiune este prea mult zis căci nimic ieşit din comun nu are loc în acea comunitate, unde fiecare-şi duce traiul în linişte, descurcându-se cum poate. Unul face sicrie, altul se ocupă cu agricultura. Cesar şi nepotul lui, Ugolin, şi-au clădit o mică afacere prosperă cultivând garoafe - pe care le udă cu apa unui izvor din apropiere. Sunt ultimii Soubeyrani, familie bogată din acea zonă, iar cum bătrânul nu vrea să-i dispară numele, îşi bate nepotul la cap să se însoare. Şi pentru a completa tabloul, mai avem un tânăr învăţător, un preot mutat şi el relativ recent, un primar care e primar în virtutea faptului că e singurul posesor de telefon din sat (calitate pe care nu pregetează s-o exploateze la maxim) şi alte personaje pestriţe ce se pierd treptat în imaginea de ansamblu a satului nostru de deal şi de munte...

Nu departe, ruptă de aceşti oameni, trăieşte o frumoasă ciobăniţă pe nume Manon - mai sălbatică de felul ei - care-şi scoate zilnic la păscut turma de capre. Unii o consideră nebună dar toţi par să-i ştie povestea şi o ignoră iar ea se ascunde de cei care-i taie calea. Astfel scapă mereu nevăzută, chiar şi de chipeşul învăţător ce poposeşte o dată sub copacul în care ea s-a urcat degrabă, pentru un prânz frugal. Dar, într-o zi, aventurile vânătoreşti ale lui Ugolin îl poartă pe o colină de unde o vede pe Manon făcând baie şi apoi dansând goală, în toată splendoarea ei. Astfel dorinţa-i gata şi nu trece mult până când tânărul nătăfleţ se şi visează cu o droaie de copii. Ce i-ar mai sta în cale, presupunând că reuşeşte să-şi declame iubirea secretă în faţa unchiului şi să primească acceptul fetei? Care evident că nici nu ştie de tânărul înamorat. Însă numele de Soubeyran, trecutul ciobăniţei şi apa izvorului poartă fiecare, adânc îngropat, câte un secret...

Filmul se derulează altfel decât te-ai aştepta - obişnuit fiind cu producţiile care ies astăzi pe bandă rulantă. De multe ori pe parcurs aveam senzaţia că în acel moment va izbucni un conflict, că situaţia va degenera sau că cineva va scoate arma Ei bine, nu. Lucrurile curg într-un anumit ritm, care nu se rupe, iar viaţa satului îşi urmează cursul, netulburată, contrastând puternic cu aşa-zisele situaţii dramatice în care un singur om (Perseu, Captain America etc) poate rezolva situaţia, învinge răul şi salva planeta, galaxia şi chiar Universul. Nu avem nici măcar o axă simplistă bine - rău căci povestea are personaje complexe, cu laturile lor pozitive şi negative, cu gradele lor de strălucire şi de gri, cu vieţile proprii, drama fiind, în cazul multora, individuală.

De altfel, ignorând florile, aruncând fructele, rupând frunzele şi smulgând filmul din pământ, rădăcina lui se revelează a vindeca în timp rănile vieţii sau, din contră, a ne servi până la urmă fructele amare pe care le merităm. Căci filmul vorbeşte la nivel esenţial despre destin, într-o notă - e adevărat - mult mai subtilă decât The Adjustment Bureau. Este semnificativ spre exemplu modul în care Ugolin îi programa în minte activitatea lui Manon la grădinărit şi udat florile, în calitate de viitoarea lui soţie, activitate care i-ar veni de minune unei fete ca ei. Doar că Manon nu-şi dorea deloc asta şi nici nu avea o asemenea soartă. Totul se potrivea de minune, mai puţin ceea ce conta.

Revenind la coroană, pe firul naraţiunii calme de care scriam se ţese o dramă din care însă nu lipsesc notele comice foarte bune, de un umor uneori caragialian, alteori mai profund. Poate cel mai tare punct al filmului. Dar, deşi drama se vrea impresionantă, nu reuşeşte decât parţial. Lăsând la o parte lipsa de minuţiozitate sau concentrare pe detalii (percepută astfel de mine poate şi în urma faptului că nu am văzut prima parte), tratarea poveştii pare cumva superficială în sensul că nu te face să vibrezi cu toată fiinţa, să te pierzi în ea. Senzaţia pe care, într-un fel, mi-a lăsat-o Manon des sources a fost că am asistat la o ecranizare acceptabilă a unui roman foarte bun, calitatea provenind în primul rând din firul poveştii şi nu din ecranizare.

Mai notez că filmul are delicateţe, cursivitate şi bun simţ, calităţi destul de rare astăzi, când majoritatea titlurilor comerciale sunt lipsite de cel mai elementar respect pentru sensibilitatea şi inteligenţa spectatorului. În concluzie, chiar dacă nu are cap de afiş nume sonore ale cinematografiei mondiale, nu-i o pierdere de vreme. De altfel a fost bine primit de public şi de critici iar nota de 8 de pe IMDb - la 26 de ani de la lansare -  este un bilet în plus la loteria timpului petrecut într-un mod plăcut.
RSS

Nu sunt comentarii la: Manon des sources (1986)

Trimiteți un comentariu

 
Comentariile de tip spam, incluzând cele cu nickuri ca piese auto sau service calculatoare, sunt băgate la spam, fapt care nu va avea urmări prea bune pentru reputația site-ului dvs. Merită să aveți în vedere că blogul de față este găzduit de Google.