Zack and Miri Make a Porno (2008)

Zack şi Miri fac un film porno (2008)

gen: comedie, romantic

cu: Elizabeth Banks, Seth Rogen, Katie Morgan

de: Kevin Smith

linkuri: IMDb, trailer

nota IMDb: 6.8

opinia mea: slab




Zack and Miri Make a Porno îl are la pupitru pe Kevin Smith, care înainte de 2008 a regizat Clerks şi Clerks 2 iar în 2010 va avea să regizeze Cop Out. În rolurile principale - Seth Rogen (Knocked Up) şi Elizabeth Banks. Ca fapt divers, blonda din dreapta este Katie Morgan iar dacă n-aţi auzit de ea să vă fie ruşine. De altfel nu-i primul star din categoria ei aici pe blog, am mai scris despre Montana Fishburne dar într-un alt ton din motive de dată.

Filmul are un titlul SEO (adică relevant) şi se bazează pe carisma celor două personaje principale, faţă de care orice altceva are rol de decor. Zack şi Miri, împinşi de la spate de nevoi financiare vizibile şi impulsuri afective invizibile, vor regiza un film porno. Ca-n filme.

O să trec peste motivul puţin verosimil al atracţiei dintre o tânără suplă şi frumoasă şi un ochelarist rotofei şi nebărbierit (ce-i drept, tipul se rade înaintea scenei de amor, pentru a nu-şi jena partenera). Cosmetica lui Kevin Smith funcţionează de minune, modelând caracterele protagoniştilor întru compatibilitate. De altfel, această atracţie subtilă dintre ei este singurul element pozitiv al filmului, care te mai ţine cu ochii deschişi.

Mai departe însă, şi când scriu "mai departe" mă refer la progresul recenziei şi nu al filmului, nu pot ignora pendularea între două extreme. Prima este aceea a doi oameni care se cunosc foarte bine, locuiesc împreună de mulţi ani, se doresc şi iubesc subconştient dar nu au făcut niciodată amor. A doua este rezolvarea pe care o găsesc, şi anume regizarea unui film porno care le oferă ocazia de a se apropia fizic.

Pe o altă axă avem un regizor care ne propune lipsa de inhibiţii (inclusiv prin personajele care vorbesc foarte degajat despre sex) dar are grijă ca singura scenă fierbinte dintre Zack şi Miri să fie filmată cu hainele pe ei iar pentru scenele care implică nuditate (mai mult parţială şi ea) angajează o starletă porno. Adică vorbim despre sex şi propunem libertinajul dar avem grijă să nu filmăm sex. Păi ce-i asta?

Cam atât că mai multe nu am ce scoate din film. Unora dintre dvs s-ar putea să vă placă. El nu este neapărat rău, în sensul c-ar avea ceva defecte strigătoare la cer. Singurul lui cusur este că e şters. Dar în caz că doriţi să-l vedeţi, vizionare plăcută!
RSS

Nu sunt comentarii la: Zack and Miri Make a Porno (2008)

Trimiteți un comentariu

 
Comentariile de tip spam, incluzând cele cu nickuri ca piese auto sau service calculatoare, sunt băgate la spam, fapt care nu va avea urmări prea bune pentru reputația site-ului dvs. Merită să aveți în vedere că blogul de față este găzduit de Google.