Horrible Bosses (2011)

Şefi de coşmar (2011)

gen: comedie

cu: Kevin Spacey, Colin Farrell, Jennifer Aniston

de: Seth Gordon

linkuri: IMDb, trailer

nota IMDb: 7.0

opinia mea: slab



O vorbă spune că lumea se împarte în două categorii: cei care împart lumea în două categorii şi cei care n-o fac. Glumesc, evident, probabil împins de la spate de dorinţa nesatisfăcută de-a vedea o comedie bună. De fapt, afirmaţia că acest film este o comedie este o comedie. Revenind - cele două categorii sunt: şefii şi subalternii. Primii în partea de sus a posterului, cum le şade bine, ceilalţi, cu mâinile în cap, dedesubt.

Şi n-ar fi aşa de mare problema cu existenţa acestor categorii dacă n-ai avea neplăcerea să te situezi, precum tinerii noştri de jos, în cea de-a doua. Cum neplăcerea este nu doar foarte neplăcută (fapt care s-a concretizat în apariţia neologismului scârbici) ci şi foarte comună, clasa subalternilor fiind mult mai mare decât cea a şefilor, povestea ne este redată din perspectiva lor. Ca să empatizăm mai bine cu dânşii.

Cei trei sunt prieteni. Primul are un serviciu nasol datorită filosofiei de viaţă: n-a ştiut de existenţa celor două categorii, confundând şefii cu amicii. Al doilea a avut mult timp un prieten care i-a fost şef (deci a fost fericitul trăitor al unei situaţii de excepţie) dar al cărui deces l-a lăsat in charge pe fiul lui, un tip diametral opus. În sfârşit, al treilea a avut pur şi simplu ghinion: a fost surprins urinând într-un parc pentru copii, motiv pentru care s-a ales cu cazier.

Dar toţi trei sunt prea slabi pentru a încerca să facă o schimbare radicală în viaţa lor. Iar când, sub presiunea situaţiei de la job, îşi pun pentru prima (şi singura) dată problema asta, întâlnirea cu un vechi prieten care a rămas fără serviciu şi a ajuns vai de mama lui le taie tot elanul. Evident, n-or să-şi poată găsi alte slujbe. Şi cum problema nu poate fi rezolvată în mod corect, adică în interior, ce-ar fi să încerce s-o rezolve în afară, adică încercând să se descotorosească de şefi? Ca şi cum în locul lor n-ar veni alţii la fel.

Filmul este în prima lui parte o comedie dezlânată plină de clişee şi exagerări, aducând întrucâtva cu Bridesmaids (în varianta masculină). Undeva în a doua jumătate prinde un anumit zvâc pentru a se degrada apoi într-o tragicomedie, ceva mai bună decât începutul. Puţinele faze de un comic real se pierd în marea masă a satirei de doi lei, impresia de ansamblu fiind una nu prea bună.

Dar pe acest fond slab există şi chestii inteligente, cum ar fi studiul de caractere. Astfel portretele personajelor principale (atât de-o parte cât şi de cealaltă) sunt destul de bine conturate. Este studiată şi psihologia de grup. Iar când la pătrunderea prin efracţie într-o casă prietenii te pun să stai de şase (da, este vorba de cel cu urinatul), e un prim semn că eşti prostul satului. Asta lăsând la o parte faptul că drama ta de la job constă în aceea că şefa vrea să aibă raporturi sexuale cu tine.

Dar cu o floare nu se face primăvară, filmul rămânând o comedie wannabe ce nu trezeşte interesul, unde bleul e vopsit în alb iar cenuşiul în negru, oarecum bramburistă, atât de mult că reuşeşte uneori să creeze o senzaţie de discomfort. Păcat de elementele pozitive remarcate mai sus. Îl mai salvează într-o oarecare măsură şi jocul foarte bun al lui Kevin Spacey. Finalul? Roz. Pe cât de frumos, pe atât de paralel cu gama cromatică din real life...
RSS

Nu sunt comentarii la: Horrible Bosses (2011)

Trimiteți un comentariu

 
Comentariile de tip spam, incluzând cele cu nickuri ca piese auto sau service calculatoare, sunt băgate la spam, fapt care nu va avea urmări prea bune pentru reputația site-ului dvs. Merită să aveți în vedere că blogul de față este găzduit de Google.