Thor (2011)

Thor (2011)

gen: fantastic

cu: Chris Hemsworth, Natalie Portman, Anthony Hopkins

regia: Kenneth Branagh

link-uri: IMDBtrailer

nota IMDB: 7.2

opinia mea: mediu


Filmul e o poveste de ficţiune inspirată din mitologia nordică. Puternicul dar îngâmfatul zeu al fulgerelor Thor este izgonit de tatăl lui din Asgard în urma unor acţiuni nechibzuite pe care le întreprinde. Exilat pe Pământ, el este redus la condiţia de muritor şi lipsit de principala lui armă magică, ciocanul. Aici va da peste el (la propriu, cu maşina) un grup de două studente şi un cercetător, care vor fi din ce în ce mai intrigaţi şi fascinaţi de personalitatea acestuia.

În scurt timp însă în Asgard evenimentele se precipită deoarece Loki, fratele vitreg al lui Thor, invidios pe gloria şi popularitatea acestuia, deschide o poartă de acces în regat pentru giganţii de gheaţă, duşmanii de moarte ai asgardienilor.

Filmul este în esenţă o poveste pentru copii. Cu efecte speciale din abundenţă, cu lupte mitice, cu întrepătrunderea a trei planuri (Pământ, Asgard şi Jotunheim), cu iubirea imposibilă dintre magnificul Thor (Chris Hemsworth) şi firava Jane Foster (Natalie Portman). Ce mi-au plăcut sunt tocmai această poveste sau magia ei şi atmosfera de ansamblu a filmului. Fireşte, efectele speciale sunt destul de bine realizate, dar totuşi nu de nota zece.

Dând însă la o parte ambalajul hollywoodian, rămâne un sâmbure destul de searbăd, destul de lipsit de consistenţă. Povestea nu este şi pentru oameni mari. Din păcate. Umorul pe care au încercat producătorii să-l aducă în film îi face acestuia un deserviciu, ducându-l puţin în derizoriu. Iar din această pveste lipseşte misterul, farmecul, profunzimea.

Scenariul filmului arată dres la repezeală, alcătuit din mai multe părţi complet disparate. Şi dacă ne uităm de exemplu la Masters of the Universe, realizat în 1987, observăm cum pe măsură ce trece timpul, efectele speciale şi în general ambalajul filmelor devin din ce în ce mai bune în timp ce scenariile şi ideile din ele tot mai slabe...
RSS

Nu sunt comentarii la: Thor (2011)

Trimiteți un comentariu

 
Comentariile de tip spam, incluzând cele cu nickuri ca piese auto sau service calculatoare, sunt băgate la spam, fapt care nu va avea urmări prea bune pentru reputația site-ului dvs. Merită să aveți în vedere că blogul de față este găzduit de Google.