Arthur (2011)

Arthur (2011)

gen: comedie

cu: Russell Brand, Jennifer Garner, Greta Gerwig

regia: Jason Winer

link-uri: IMDBtrailer

nota IMDB: 5.7

opinia mea: slab




Arthur este un tânăr care nu şi-a pus niciodată problema banilor deoarece mama lui e stăpâna unui imperiu financiar. Prin urmare Arthur nu a lucrat niciodată. Acelaşi Arthur duce o viaţă de lux şi este un excentric, încercând astfel să-şi alunge plictiseala. Şi tot Arthur se îmbracă în Batman, are un şofer echipat ca Robbin, conduce o maşină tunată după cea din film, doarme pe un pat magnetic şi are atârnat de tavan un sistem solar în mişcare. În sfârşit, Arthur are, moştenire din copilărie, o doică. Care are grijă de el.

Pentru a pune capăt copilăriilor lui Arthur, mama lui îi acordă un ultimatum: fie se însoară cu Susan Johnson, o partidă bună pentru viitorul companiei, fie îi taie fondurile. De grija banilor Arthur acceptă într-o primă fază dar şansa face să dea peste o fată simplă, spontană şi copilăroasă de care se îndrăgosteşte.

Personal nu agreez acest gen de filme, pe care-l consider cam pentru copii. În timp ce în alte comedii oarecum similare se face haz de prostia personajelor principale, aici s-a mers mai mult pe linia unui erou cu replici inteligente, subtile, având un nume cu rezonanţe mitice, un fel de Păcală modern şi cu bani. Totuşi, realizarea filmului lasă mult de dorit.. Cam atât.
RSS

2 comentarii la: Arthur (2011)

Masaj erotic

foarte tare filmul.. am ras cu lacrimi, Russell Brand face un rol bun

Lotus

râsul are calităţi terapeutice... iar de lacrimi, nu mai vorbesc. lubrifiant natural. :)

Trimiteți un comentariu

 
Comentariile de tip spam, incluzând cele cu nickuri ca piese auto sau service calculatoare, sunt băgate la spam, fapt care nu va avea urmări prea bune pentru reputația site-ului dvs. Merită să aveți în vedere că blogul de față este găzduit de Google.